Coșmar...

Și e bine că a fost doar un vis..
Era asa obositor să merg prin parcul dezamagirilor când eram asa de tristă, pantofii mă strangeau mult prea tare...Câte bătături, câte amintiri urâte! Mă așezasem pe bancă, însa mă scufundam în întunericul respingerilor. Cu ce greșisem?! Câte valuri de singuratate, câtă dezamagire mă apăsa și orice iaz de fericire seca...
Mă izolasem de toată lumea și mă închideam între 4 pereti mari și reci, nimeni nu e cu mine..Ce am facut?! Am inceput să țip, să mă descarc dar nimeni nu mă auzea, mi`am dat jos masca imaginară... și "Bun venit la realitate!" Îmi dau seama că sunt doar o umbră trecatoare, doar o picatură în furtună! Țip, țip... și din nou țip dar o fac degeaba. Nimeni nu aude strigătele sufletului meu ,nu mai am ce să fac.. Simt că înnebunesc,tratez totul prostesc, încep să râd de tot ce se intamplă, îmi dau seama că umbrele apar doar atunci când e soare...și într`o secunda mă evaporasem.
M`am trezit! Ce coșmar.